joi, 27 ianuarie 2011

România și Reforma - I

Dacă un cuvânt a fost repetat în ultimii 20 de ani ad nauseam a fost cel de reformă. Văzut ca panaceu pentru toate neajunsurile statului și a societății, reforma (cu R capital) promitea cetățeanului carpato-danubiano-pontic rezolvarea tuturor frustrărilor, așteptărilor și viselor fiecăruia dintre noi. Dar în ultimii doi ani, cuvântul reformă ascunde cea mai mare și mai amplă operațiune de abandon a funcțiilor statului pe care România o suportă în istoria sa modernă.
Recunosc că statul român, așa cum a ieșit din modernitate, nu a fost cea mai eficientă mașină administrativă pe care o cunosc, iar ineficiența sa a fost exacerbată în anii de "democrație populară". Promisiunea unui stat atot-protector s-a tradus în realitatea unui stat atot-puternic, iar divorțul dintre "agenda" cetățenilor și cea a statului s-a tradus, de fapt, în explozia din decembrie '89.
Pe de altă parte, statul român, cum ni-l prezintă dl. Băsescu și prietenii săi (btw, prezentare făcuta pe bucățele mici și aleatoare) nu este un stat "modernizat" sau "reformat", ci un stat iresponsabil, ce abandonează propriile sale obligații, nu se supune nici unui control, nici din partea cetățenilor, nici din partea partenerilor - vezi cazul Schengen și MCV.
Intelectualmente, statul minimal este o categorie seducătoare - un stat care intervine doar atunci când este cazul, un stat care lasă cetățeanului sau comunității libertatea de a decide asupra a ceea ce este mai bine pentru el. Seducător, nu - să treci de la un stat care seamănă cu o soacră cârâitoare la un stat care e prietenul tău, e acolo când ai nevoie de el, bea și o bere cu tine.
Problema este că pentru a ajunge la statul minimal îți trebuie două lucruri măcar - o planificare strategică construită bine și un mandat puternic din partea cetățenilor. Ceea ce nu există - nici unul, nici celălalt. Există doar sentimentul abandonului, public și arogant al obligațiilor, coroborat cu încrâncenarea masivă și permanentă a păstrării cu orice preț a drepturilor. Ceea ce seamănă mai mult cu o tragedie familială, decât cu o reformă.


Niciun comentariu: