miercuri, 15 aprilie 2009

Iran și abordarea americană

Op-Ed Columnist - Realpolitik for Iran - NYTimes.com


Foarte bun articol despre o abordare realistă în problema nucleară iraniană. Acum vreo 2 ani și ceva, scriam despre politica nucleară a Iranului spunând că este cea mai bună cale pentru Iran de a obține o "normalizare" a statutului său internațional. Pe de altă parte, nu cred că o recunoaștere a "rolului pivotal al Iranului în securitatea zonei" pe tipul mișcării făcute de Nixon cu RP Chineză (de fapt de Kissinger) ar avea vreun efect de real-politik, mai bine zis pe cine să echilibreze Iranul în plan regional?
Candidații ar fi Pakistanul (aliat istoric al Statelor Unite), e adevărat într-o criză masivă, India (cea mai populată democrație a lumii) sau Arabia Saudită (beneficiara unui statut eminent în lumea islamică datorită conjuncției între cele două locuri sfinte - Mecca și Medina - cu rezervele financiare imense datorate petrolului).
Mare problemă pusă de Iran - în plan internațional - este dată de statutul militant al Republicii Islamice, nu de o agendă realistă, care ar viza câștigarea unui rol preeminent în aria Golfului Persic, Asiei Centrale și a Mării Arabiei. Militantismul islamist (nu islamic - s.n.) al Teheranului, combinat cu faptul că este un islamism de sorginte șiită (Pakistanul și Arabia Saudită sunt sunnite, ca și mare parte din Asia Centrală) este, pe termen lung, un factor de destabilizare regională mult mai puternic decât înarmarea nucleară potențială a Iranului, care poate fi ținută sub control prin mijloace clasice de deterence, atât la nivel global, de către Statele Unite și aliații europeni (cam toată lumea uită că și britanicii și francezii au capacități nucleare de descurajare limitată), sau la nivel regional - prin India și Pakistan.
Că politică administrației Bush a fost dezastroasă în legătură cu Iranul, asta este o altă poveste, dar a recunoaște un rol dominant al Teheranului într-o regiune care încearcă să nu recunoască acest rol pare a fi mai mult o atitudine de tipul "elefantului în magazinul de porțelanuri" decât o inspirată politică demnă de Metternich sau Bismark.


marți, 14 aprilie 2009

Pakistan și Al-Quaeda

United Militants Threaten Pakistan’s Populous Heart - NYTimes.com

De câteva luni Pakistan devine cel mai propice teren pentru propaganda pro-Taliban. Cea mai bună explicație a fenomenului am găsit-o într-un articol de acum câteva zile - este reacția la vidul de identitate generat de post-colonialism.




luni, 13 aprilie 2009

Mic tratat despre blog

Mă-întreb de multe ori dacă blogging-ul este doar un instrument de "propagandă" personală, sau, din contră, chiar vorbim de un mediu de expresie a ideilor și părerilor fiecăruia.
E clar că ceea ce numesc eu blog-ul de prima generație e născut din "dear diary", dar explozia fenomenului face ca acest exercițiu literaro-comunicațional să fie un "must" inconturnabil. Plus că nu te mai poți plânge că nu te publică cineva.
Twitter revoluția de la Chișinău ne spune că nu mai putem ocoli - cu mașina de scris - faptul că asistăm la moartea acelui complex care asigura "publicarea" unui text - editorul, corectorul și tipograful. Plus cenzorul.


vineri, 10 aprilie 2009

Despre primul-ministru și capacitatea sa politică

Participarea primului-ministru Emil Boc la deschiderea celei de-a 32-a ediţii a Simfoniei lalelelor, la Piteşti

Pe când la București, se pare, se derulează cea mai gravă criză de politică externă a României, Primul-Ministru, dl. Emil Boc se ocupă de lalele. Noroc că, fiind fost ministru de externe, Călin Popescu-Tăriceanu e la MAE. Să fie tulipofilia d-lui Boc soră cu plantatul florilor din 14 iunie 1990?


De citit

miercuri, 8 aprilie 2009

Moldova si moldovenii

Miron Costin spunea că marea tragedie a moldovenilor este că s-au aflat toteauna sub vremuri si nu deasupra lor!
Ceea ce se întâmplă acum la Chisinau si în alte orase din Basarabia este urcarea moldovenilor peste vremuri.
Faptul ca V. Voronin acuză România de "complot" destabilizator e rizibil. Vorbeam cu Costin Georgescu (fost director al SRI) azi de dimineață că dacă chiar s-ar fi implicat România era mult mai rău pentru Voronin si compania! Faptul că ei escaladează criza prin declararea amabasadorului nostru ca persona non-grata este nu numai prosteste, ci si o ruptură cu imaginea lor de "pro-europeni".
În locul lui Voronin as fi mult mai îngrijat (pe moldoveneste) de lipsa de raspuns a fortelor de ordine (fostii subordonati ai generalul de militie sovietică), decât de "actiunile imperialiste" ale României.
Cine stie ce general moldovean isi pune piciorul in ghips, dupa ilustrul exemplu al lui V. A. Stanculescu!
Pe de alta parte, moldova a devenit locul "Twitter revolution".
P.S. Felicitarile mele lui Andrei Badin pentru blogul sau devenit "aggregator" pe Moldova.


duminică, 29 martie 2009

Charlie Wilson's War v. 2.0

Obama's new policy for Afghanistan tries to steer a middle course. - By Fred Kaplan - Slate Magazine

Interesant ca scurtă introducere despre ceea ce ar putea și ceea ce vor americanii în Afganistan. Pe de altă parte, opțiunea, așa cum o prezintă Fred Kaplan, este una care deja a dat greș în Bosnia. Până la urmă, de ce ne-am dus noi (NATO) acolo?
Citez:
"The COIN-dinistas, as some call them, argue that the best way to defeat insurgents is to protect the population and provide basic services, thus drying up the insurgents' base of support and strengthening loyalty to the government. Going after the terrorists directly must be part of any approach, they agree. But if that's the central element, it only gives the bad guys the initiative, lets them melt into the landscape, and kills too many civilians caught in the crossfire, thus alienating the people we're trying to help."

Or părea ei - COIN - maximaliști, dar în fond au dreptate. Soluțiile durabile cer operațiuni durabile - vezi sfârșitul de la Charlie Rose's War: cheltuiești miliarde pentru operațiuni militare, dar te zgrârcești atunci când e vorba de nation-building!


Despre cum nu trebuie să fi naiv în politica externă

Why a "reset button" isn't enough to transform U.S. foreign relations. - By Anne Applebaum - Slate Magazine

Foarte bun articol despre "wishful thinking" și administrația Obama sau despre pericolele nominalismului în relațiile cu Rusia. Aviz amatorilor de "pragmatizare a relațiilor noastre cu Moscova.


Stimulus package

Sfaturile SUA pentru guvernul Boc | Sorin Tudor
Excelent post pe blogul lui Sorin Tudor! De adăugat și talonetele pentru E. Boc (să nu se supere pe mine ca și pe Bogdan Teodorescu), în bună tradiție turbo-Sarkozy.


sâmbătă, 28 martie 2009

Despre analiști

Op-Ed Columnist - Learning How to Think - NYTimes.com

Excelent articol despre meseria de "analist". Să se mai întrebe unii și alții de ce mă feresc să fac prea multe predicții. Pe de de altă parte, vine de la un "editorialist".


Meserii noi

Casper the Friendly Tweet : CJR


Articol foarte intersant despre "ghost twittering" - adică plătești pe cineva să-ți scrie pe twitter. Frumoasă meserie, din categoria "muncitor la Warcraft" (există de adevărat), "secretară în Second - Life", etc.


vineri, 27 martie 2009

Un al doilea început?

Marea problemă cu blog-atul este că manâncă timp! Plus că cere o tehnică de scriere la 400 de semne pe care subsemnatul nu o stăpânește foarte bine!
Bun, încerc totuși ceva posturi pe weekend și văd cum merge.