Op-Ed Columnist - Realpolitik for Iran - NYTimes.com
Foarte bun articol despre o abordare realistă în problema nucleară iraniană. Acum vreo 2 ani și ceva, scriam despre politica nucleară a Iranului spunând că este cea mai bună cale pentru Iran de a obține o "normalizare" a statutului său internațional. Pe de altă parte, nu cred că o recunoaștere a "rolului pivotal al Iranului în securitatea zonei" pe tipul mișcării făcute de Nixon cu RP Chineză (de fapt de Kissinger) ar avea vreun efect de real-politik, mai bine zis pe cine să echilibreze Iranul în plan regional?
Candidații ar fi Pakistanul (aliat istoric al Statelor Unite), e adevărat într-o criză masivă, India (cea mai populată democrație a lumii) sau Arabia Saudită (beneficiara unui statut eminent în lumea islamică datorită conjuncției între cele două locuri sfinte - Mecca și Medina - cu rezervele financiare imense datorate petrolului).
Mare problemă pusă de Iran - în plan internațional - este dată de statutul militant al Republicii Islamice, nu de o agendă realistă, care ar viza câștigarea unui rol preeminent în aria Golfului Persic, Asiei Centrale și a Mării Arabiei. Militantismul islamist (nu islamic - s.n.) al Teheranului, combinat cu faptul că este un islamism de sorginte șiită (Pakistanul și Arabia Saudită sunt sunnite, ca și mare parte din Asia Centrală) este, pe termen lung, un factor de destabilizare regională mult mai puternic decât înarmarea nucleară potențială a Iranului, care poate fi ținută sub control prin mijloace clasice de deterence, atât la nivel global, de către Statele Unite și aliații europeni (cam toată lumea uită că și britanicii și francezii au capacități nucleare de descurajare limitată), sau la nivel regional - prin India și Pakistan.
Că politică administrației Bush a fost dezastroasă în legătură cu Iranul, asta este o altă poveste, dar a recunoaște un rol dominant al Teheranului într-o regiune care încearcă să nu recunoască acest rol pare a fi mai mult o atitudine de tipul "elefantului în magazinul de porțelanuri" decât o inspirată politică demnă de Metternich sau Bismark.
Foarte bun articol despre o abordare realistă în problema nucleară iraniană. Acum vreo 2 ani și ceva, scriam despre politica nucleară a Iranului spunând că este cea mai bună cale pentru Iran de a obține o "normalizare" a statutului său internațional. Pe de altă parte, nu cred că o recunoaștere a "rolului pivotal al Iranului în securitatea zonei" pe tipul mișcării făcute de Nixon cu RP Chineză (de fapt de Kissinger) ar avea vreun efect de real-politik, mai bine zis pe cine să echilibreze Iranul în plan regional?
Candidații ar fi Pakistanul (aliat istoric al Statelor Unite), e adevărat într-o criză masivă, India (cea mai populată democrație a lumii) sau Arabia Saudită (beneficiara unui statut eminent în lumea islamică datorită conjuncției între cele două locuri sfinte - Mecca și Medina - cu rezervele financiare imense datorate petrolului).
Mare problemă pusă de Iran - în plan internațional - este dată de statutul militant al Republicii Islamice, nu de o agendă realistă, care ar viza câștigarea unui rol preeminent în aria Golfului Persic, Asiei Centrale și a Mării Arabiei. Militantismul islamist (nu islamic - s.n.) al Teheranului, combinat cu faptul că este un islamism de sorginte șiită (Pakistanul și Arabia Saudită sunt sunnite, ca și mare parte din Asia Centrală) este, pe termen lung, un factor de destabilizare regională mult mai puternic decât înarmarea nucleară potențială a Iranului, care poate fi ținută sub control prin mijloace clasice de deterence, atât la nivel global, de către Statele Unite și aliații europeni (cam toată lumea uită că și britanicii și francezii au capacități nucleare de descurajare limitată), sau la nivel regional - prin India și Pakistan.
Că politică administrației Bush a fost dezastroasă în legătură cu Iranul, asta este o altă poveste, dar a recunoaște un rol dominant al Teheranului într-o regiune care încearcă să nu recunoască acest rol pare a fi mai mult o atitudine de tipul "elefantului în magazinul de porțelanuri" decât o inspirată politică demnă de Metternich sau Bismark.
De câteva luni Pakistan devine cel mai propice teren pentru propaganda pro-Taliban. Cea mai bună explicație a fenomenului am găsit-o într-un articol de acum câteva zile - este reacția la vidul de identitate generat de post-colonialism.